Romancierul, dramaturgul, nuvelistul, poetul, filosoful și criticul literar, membrul titular al Academiei Române, Camil Petrescu rămâne în literatura română și prin faptul că se dovedește a fi primul romancier modern – „pune capăt romanului tradițional” și devine „inițiator al romanului modern”. Nicolae Manolescu spunea că „întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”.
S-a născut la București la 9/21 aprilie 1894 în familia lui Camil Petrescu și a Anei Cheler. În scurt timp rămâne orfan de tată și a fost crescut „de o doică” a familiei unui subcomisar de poliție din mahalaua Moșilor.
A făcut gimnaziul, după care învață la Colegiul „Sfântul Sava”, apoi la Liceul „Gheorghe Lazăr” și s-a remarcat prin rezultate foarte bune la învățătură, devenind „bursier intern”. Din anul 1913 a urmat cursurile Facultății de Filozofie și Litere a Universității din București. A absolvit universitatea cu calificarea „magna cum laude”.
Între timp, în 1914 a debutat în presă, în revista „Facla”, cu articolul „Femeile și fetele de azi”, pe care-l semnează prudent cu pseudonimul „Raul D”. A fost profesor de liceu la Timișoara, a scris un doctorat în domeniul filosofiei pe o temă teatrală – „Modalitatea estetică a teatrului” și un studiu pentru culegerea „Istoria filosofiei” coordonat de Nicolae Bagdasar despre „fenomenologia în opera lui Husserl”.
Între anii 1916-1918 a fost ofițer pe fronturile Primului Război Mondial și tot ce a trăit în acea perioadă cruntă, experiența acelor ani a fost descrisă în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, apărut în 1930. Deci, în 1916 a fost recrutat, mobilizat și ajuns pe front, în prima linie. A fost rănit și după tratamentul într-un spital militar a ajuns din nou în prima linie. De data aceasta a căzut prizonier la unguri, iar „în timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche”, devenind infirm și acest detaliu l-a marcat pentru întreaga viață. A și scris în al său Jurnal: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat…”. Eliberat în 1918 „din lagărul german” a revenit la București.
Frecventează de prin 1920 ședințele Cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu și-și publică primele poezii „în revista omonimă”. În redacție îl întâlnește pe „furtunosul gazetar” N.D. Cocea care va deveni modelul său spiritual și prototip pentru Gelu Ruscanu în drama „Jocul ielelor” și pentru Ladima din celebrul său roman „Patul lui Procust”.
O cronologie a operei sale: în 1914 publică în presa articolul „Femeile și fetele de azi”, în 1923 a debutat editorial cu „Versuri…”, în 1930 – i-a apărut romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, în 1933 – „Patul lui Procust”, „cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale modernismului european”.
Opera sa este tradusă în 11 limbi. Este unul dintre cei mai căutați și citiți autori, romanele sale fiind studiate atât în clasele mari de liceu, cât și la facultate.
În 1939 a fost numit director al Teatrului Național din București, dar „unde va rezista doar 10 luni”. În 1948 este ales membru titular al Academiei Române.A murit la 14 mai 1957, la București, lăsând neterminat „masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu”, intitulat „Un om între oameni”.Ion Negoițescu a caracterizat „sec romanul”, iar Șerban Cioculescu a avut o „opinie diametral opusă”, găsind în el o „lucrare de vastă documentare și de pătrunzătoare reconstituire a momentului istoric”, fiind „poate capodopera lui Camil Petrescu și una dintre culmile literaturii noastre epice”.
BIBLIOTECA „ALBA IULIA” 