Veacul „cel nou să vă trezească…”

„M-am născut să fiu/ umbra unor simple reverii/ ce-și găsesc locul în inima mea,/ fie cât de mică./ Atât de modest îmi șoptește vântul să fiu,/ încât să-mi pară clipa asta/ egală cu viața unor hurii/ exilate în veșnicia omenească.” Sunt versuri foarte expresive, ce conțin un portret interior al unui om tânăr de creație, aprofundat în destinul Patriei sale, în filozofia vieții…

S-a născut într-o zodie cu Iulia Hasdeu, cu Alexei Mateevici, cu Nicolae Labiș… Și-au pierdut viața în floarea vârstei – Leonard Tuchilatu îmbolnăvindu-se de rinichi în timp ce-și făcea serviciul militar obligatoriu în armata sovietică, suportând la Moscova un șir de intervenții chirurgicale, un transplant renal nereușit… Izbutește să revină acasă, să mai frecventeze câteva biblioteci, să mai citească niște cărti… Apoi, boala necruțătoare îl mai duce în orașul nordic… Ca în ajunul zilei sale de naștere, la 24 de ani neîmpliniți, să plece la Domnul, lăsând aici foarte multă durere, poezii și proze ce se doreau a fi cărți, o mare iubire și dragoste de Neam și Țară, pe soția sa, poeta Marcela Benea…

Leonard Tuchilatu, fratele luptătoarei Leonida Lari (pseudonimul Liubei Tuchilatu) s-a născut într-o familie de intelectuali din Bursuceni, Sângerei. Atât Leonida, cât și Leonard erau tineri scriitori pregătiți moral și spiritual de o luptă pe viață și pe moarte împotriva neadevărului și nedreptății istorice prin care trece neamul românesc în Basarabia de la raptul țarist din 1812. Iată un poem: „Am intrat în circuitul monoton al vieții/ și nu ne mai tulbură vreun soare nou,/ vreo oră de zbucium./ Poate când ne vom trezi/ din lâncezeala ce ne-a cuprins neamul/ vom înțelege mai multe,/ vom fi poate mai singuri./ Somn ușor, urși cu chip de om,/ somn de vechi veac până va veni cel nou/ să vă trezească, spunându-vă că ați uitat de voi,/ ceea ce e mai strașnic ca moartea. ”

Din puținul cât a reușit să scrie, între două poezii de profundă implicare personală și cetățenească în soarta sa și a neamului în sânul căruia i-a fost dat să se nască la 10 noiembrie 1951, scapără fulgerul necruțător al destinului său pământesc. Prin cărțile sale, apărute postum, – „Sol” și „Fata Morgana” –, prin tot ce a „reușit să scrie”, Leonard Tuchilatu a fost mereu alături de poeta nepereche Leonida Lari, de întreaga pleiadă de scriitori care, mai târziu, a fost denumită Generația „Ochiul al treilea”, o generație care s-a bucurat de sprijinul generației lui Grigore Vieru… Și împreună au adus veacul „cel nou/ să vă trezească, spunându-vă că ați uitat de voi,/ ceea ce e mai strașnic ca moartea.”

Victoriile în bătăliile ultimilor 30-40 de ani sunt și ale lui Leonard Tuchilatu, care la 10 noiembrie ar fi împlinit 70 de ani de la naștere…

Elena TAMAZLÂCARU