Ion Aldea-Teodorovici, 70 de ani de la naștere
Compozitorul și interpretul de excepție, muntele de om și de spirit românesc, Ion Aldea Teodorovici, ar fi împlinit în aceste zile 70 de ani.
Cunoaște toată lumea: despre Ion și Doina doar la prezent se poate vorbi și doar despre cuplul, despre duetul lor – ei sunt în primele rânduri ale Renașterii noastre Naționale, alături de Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Ion Ungureanu etc., etc., etc., îngemănați cu Idealul sfânt și multisecular al Neamului, îl cântă și promovează prin opera lor, prin eroismul vieții lor – sunt prezenți, prin cântecele interpretate de ei, cum ar fi „Suveranitate”, „Eminescu”, „Maluri de Prut”, „Căpriana”, alte capodopere, la toate sărbătorile și evenimentele noastre epocale…
Ion Teodorovici s-a născut la Leova, la 7 aprilie 1954, în zi de mare sărbătoare creștinească – la Bună Vestire, fiind al treilea copil în familie: Adrian, frate de la altă mamă, Petre, și el viitor compozitor și mezinul, Ion.
Tatăl său a fost preot, iar mama, Maria Aldea, moașă. Cristofor Teodorovici în perioada sovietică a fost impus să se lase de preoție și să îmbrățișeze profesia de pedagog – a predat muzica în școală, a dirijat coruri de copii. Când Ionel avea cinci ani tata l-a dus la școala de muzică ca să studieze vioara și pianul. Ulterior, la zece ani rămânând orfan de tată și fiind un copil cu mari disponibilități muzicale, mama l-a adus la Chișinău, la Școala de muzică „Eugeniu Coca”. A studiat teoria muzicii și instrumente muzicale și la Școala de Muzică din Tiraspol. Își face serviciul muzical în orașul ucrainean Zaporojie, între timp compune muzică pentru Sofia Rotaru și cântecul „Crede-mă, iubire” e difuzat la radio într-o emisiune dedicată ostașilor. Și auzit de un general ucrainean, și mare meloman, moment ce l-a salvat pe tânărul artilerist de grele manevre militare…
Eliberat la vatră, în perioada 1975 – 1981 a studiat la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” din Chișinău, la Facultatea de Compoziție și Pedagogie (a mai făcut și a doua facultate, tot la Conservator, Compoziția, până în 1988), compune piese și cântece, cântă în formațiunea „Contemporanul” condusă de Mihai Dolgan cu piese, solouri instrumentale și vocale… O cunoaște pe Doina Marin, profesoară de literatura universală și dansatoare în colective profesioniste, cu turnee peste hotare… Compune șlagărele „Bucurați-vă” și „Seară albastră”… În 1981 se căsătorește cu Doina și devin părinți la 5 august 1982, când se naște Cristofor…
Concomitent se naște și un duet neoficial, format din soții Teodorovici, un duet ce va fi greu acceptat la RadioTeledifuziune din motive de calitate, noutate și originalitate interpretativă, să zicem cu un ușor și fin umor… Grigore Vieru este cel care îi invită să participe la Seara sa de Creație de la Uniunea Scriitorilor și astfel are loc debutul lor în scena mare… Urmează consolidarea debutului – concerte pe la Casele de Cultură studențești, turneele prin orașele și satele Basarabiei…
Către anul 1988-1989 atmosfera este explozivă: Cenaclurile se țin săptămânal în Chișinău, revista „Literatura și arta” publică articole de mare valoare istorică și literară, de iluminare istorică și culturală a neamului. Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari ș.a. ard în incandescența dragostei de Țară, inspirației și patriotismului, se nasc poeme și cântece… Ion și Doina, Doina și Ion sunt și ei la datorie sfântă…
Se pare că totul cunoaștem despre ei… Viața și activitatea lor de creație a devenit simbol al luptei noastre în căutarea identității române. Piața Marii Adunări Naționale, marile noastre Adunări Naționale, poporul care venea duminică de duminică la Chișinău și cerea Limbă și Alfabet… Toate au dus spre readucerea Acasă a Alfabetului Latin, a Limbii Române, a Tricolorului… Spre căderea hotarului de pe Prut… Care și azi e în picioare, din păcate.
Au fost în tranșeele războiului ruso-moldovenesc de pe Nistru în 1992, împreună cu Grigore Vieru și Adrian Păunescu, în bătaia puștii inamicului, la vreo 300 de metri de el… Mai reușesc să participe la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov…
Suntem siguri că am fi fost astăzi Acasă, în componența României, conduși de echipa genială de înaintemergători enumerată mai sus. Dar am fost decapitați… Așa a fost receptată marea tragedie ce a avut loc în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992… Cântecul lor, acompaniat de talent, tinerețe, frumusețe fizică, sinceritate și dăruire totală cauzei și scenei avea și calitatea de a uni spiritele, inimile, malurile, pământurile…
În scurta-i viață a reușit să scrie cântece, muzică simfonică, sacră, muzică pentru teatru și film, să i se confere titlul onorific de Artist Emerit, în 1989 – s-a realizat pe o arie profesională impresionantă a muzicii și culturii la nivel de geniu.
Li s-au dedicat cărți, albume, străzi, școli le poartă numele… Un monument veghează locurile unde a început Renașterea Națională… Iar noi suntem aproximativ unde am fost… Cu mici excepții și accente… Ei au rămas tineri și frumoși cum au fost, dar fără să știe că au devenit bunicii unei minuni cu numele Doinița… Dar știind că Speranța în Victoria Adevărului Istoric nu moare…
Elena Tamazlâcaru
BIBLIOTECA „ALBA IULIA” 