Iată că se împlinesc 165 de ani de la înfăptuirea Micii Mari Uniri, care s-a dovedit a fi un pas imens făcut la 1859 spre Evenimentul cu adevărat epocal de la 1918! Este cel care a unit în jurul său cele mai luminate și curajoase minți, cele mai înflăcărate inimi patriotice ale Moldovei și Principatelor Române, reîntregind Țara.
Ideea Unirii, vorba poetului, „zbura în aer” și căuta pe cei chemați de Domnul să o înfăptuiască – încă pe la 1600 domnitorului Mihai Viteazul i-a reușit pentru scurt timp îndrăznețul gând și că acest „moment favorabil al istoriei geopolitice europene a avut un rol hotărâtor” atunci, dar și în ulterioarele încercări similare. În secolul al XIX-lea, pe la jumătatea lui, reușește, cum spuneam, Unirea celor două state – a Moldovei și a Țării Românești sub titulatura Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Și intelectualul care s-a dovedit a fi sufletul mărețului eveniment istoric este colonelul Alexandru Ioan Cuza, ales domnitor în Moldova la 5 ianuarie și în Țara Românească la 24 ianuarie. Astfel, procesul Unirii, alimentat de apropierea culturală și economică a acestor două țări învecinate pornește în linie dreaptă spre etapa următoare – săvârșirea Marii Uniri. Ceea ce înseamnă revenirea la sânul Patriei a Basarabiei, raptul căreia a avut loc în 1812 de către țarismul rus, a Bucovinei și Transilvaniei. Momentul istoric al Micii Uniri a fost consemnat cu multă bucurie de toată lumea, organizând sărbători naționale spontane în piețele orașelor, purtând haine populare și dansând Hora Unirii.
Iată o mărturie istorică la tema respectivă a martorului ocular: „Alegerea lui Alexandru I. Cuza ca domn al Moldovei a declanșat în Iași o manifestație așa cum Iașul nu mai cunoscuse până atunci. Mii de oameni, masați în piața palatului, au aclamat ore întregi alegerea lui Cuza, iar orașul a fost iluminat timp de patru zile. La lumina torțelor, procesiuni însumând mase mari de oameni, veneau să-l felicite pe domn”. O altă mărturie, a tribunului I. G. Valentineanu, vorbește despre paza votului Domnitorului moldovean în fața sediului Adunării unde peste 30 de mii de persoane se aflau în piața adiacentă și erau gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama domn ales pe alesul Moldovei”, având în vedere că situația nu era în favoarea lui Cuza…
Dincolo de foarte multe detalii pe care le pot dezghioca doar istoricii unionistul Alexandru Ioan Cuza și ai săi ortaci din cele două țări au unificat Parlamentul și Guvernul în 1862, prin acest act îndrăzneț realizând Unirea politică. În 1866 Cuza este înlăturat de la putere și în țară este adus în foarte mare secret principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care adoptă tot în acel an Constituția țării și în ea a fost scris că noul stat se numește România. Regele Carol, neamțul Carol a fost fondatorul României Moderne.
Să nu uităm că Vasile Alecsandri, cel mai iubit dintre scriitori și dintre boieri, din varii motive a refuzat domnia, că la baza Micii Mari Uniri au stat, alături de Alexandru Ioan Cuza și intelectualii Țării, printre care și basarabeanul Alecu Russo care a lăsat cu limbă de moarte porunca de a uni Țara, cel care a cules Miorița în Munții Sovejei, a scris unul dintre cele mai frumoase poeme – Cântarea României.
Elena TAMAZLÂCARU
BIBLIOTECA „ALBA IULIA” 