autor, Biblioteca “Alba Iulia”

Valentin Mândâcanu și veșmântul latin al limbii române

Astăzi nu se mai miră nimeni, nici chiar înverșunații și neoneștii oponenți, de numele limbii pe care o vorbim aici în Basarabia, de alfabetul latin firesc limbii române la ea acasă. La nivelul tacit al fabricatei, în principiu, probleme, în forul său interior, cei conștienți de identitatea lor, intelectualii, nici nu s-au îndoit că s-au născut pe o așchie de pământ românesc și în inima limbii române. La rândul lor și gospodarii satelor din interbelic își mai amintesc cu mult respect de perioada când Țara era întregită, pusă pe roate activitatea în toate domeniile, viața la sat, tradiția populară înflorea odată cu destinul satelor noastre – România, devenită grânarul Europei, era plasată ca rezultat al Unirii, pe unul din primele zece locuri… Iar imediat după război la noi începe neagra „epocă” a proletcultismului, care a fost și cea a ștergerii memoriei, pe lângă toate celelalte fenomene ingrate și inumane pe ce le-a implementast.  

…O zi de martie a anului 1988 a umplut Sala  Mare a Uniunii Scriitorilor. Nu mai țin minte cine dintre colegii de facultate mi-a șoptit în mare taină despre eveniment. Eram acolo foarte mulți studenți, scriitori, intelectuali… Iar în scenă – scriitorul și lingvistul Valentin Mândâcanu care în câteva momente și-a început lectura eseului „Veșmântul ființei noastre”…

În sală nu se auzea nici respirația celor prezenți, iar lectorul își citea alert cumva propria operă făcea mici pauze doar ca să ia câte o gură de apă – moment ce se consuma în profundă tăcere pe parcursul a trei sau patru ore cât a durat acea lectură sau întâlnire. Abia peste o lună am înțeles care a fost motivul acelei atmosfere de… mare taină și grabă publică, într-un fel – eseul era în pregătire pentru tipar în luna aprilie a acelui an la revista Nistru și Dumitru Matcovschi, redactorul-șef, și autorul s-au asigurat că, dacă cenzura, „litul” va interzice publicarea „Veșmântului…”, cel puțin a avut loc lectura lui publică și sutele de persoane prezente care au ascultat și au luat notițe vor povesti celorlalți.

Am fost foarte fericită că am găsit, mi-am croit timp pentru acea invitație la „lecturi publice” clasice, am și difuzat printre colegi ideile principale, iar când revista a apărut în chioșcuri – tot atunci a și dispărut. A fost cumpărată, iar eseul citit, analizat, subliniat dintr-un capăt în altul…

În doar doi ani, poate mai puțin, „Veșmântul” firesc al alfabetului limbii române, cel latin, a recucerit Basarabia, iar săptămânalul Literatura și Arta în frunte cu Nicolae Dabija a fost prima publicație de la noi care a apărut în veșmântul firesc al alfabetului latin la 15 iunie, în Ziua comemorării lui Mihai Eminescu, anticipând cu două sau trei luni „permisiunea” puterii. Iată așa mi-a rămas în memorie scriitorul și savantul Valentin Mândâcanu – în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor, în ora sa astrală, în clipa sa de glorie…

Savantul și scriitorul Valentin Mândâcanu, fiul lui Roman Mândâcanu, director al școlii din Mihăileni, județul Bălți, școală pe care a absolvit-o Eugen Coșeriu, savant-lingvist cu renume mondial.

Traducătorul, publicistul și savantul Valentin Mândâcanu și-a scris opera, a trudit în cuvânt și la cuvânt, publicând în paginile ziarelor și revistelor vremii, evoluând la radio și televiziune în calitate de invitat sau îngrijind rubrici tematice de largă audiență. A fost și un fel de prim sau întâi învățător al tuturor celor mulți care au avut grijă de… gândirea și rostirea cuvântului, apropiind revenirea acasă a grafiei latine din poziția sa de înaintemergător, alături de Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Ion Vatamanu, dacă e să ne amintim doar de uriașii simțirii românești plecați dintre noi. În calitate de autor de cărți a semnat  Exprimarea corectă, Ch., 1967; Cuvântul potrivit la locul potrivit, un adevărat bestseller ce a suportat mai multe ediții, un volum ce e prezent și azi pe rafturi, pe masa de lucru, alături de importante dicționare și ghiduri, a jurnaliștilor și actorilor, a profesorilor de română și altor discipline. A studenților, masteranzilor și doctoranzilor… Alt titlu: Între acasă și acasă, Ch.. 2000 și, desigur, eseul de mare notorietate și celebritate la lectura căruia am fost prezentă, Veșmântul ființei noastre, un imn, un monument ridicat Limbii Române de inima și sentimentul de fiu al unui eroic savant lingvist. Poate egal eseul său la bijuterii, luceferi, sincerități, frumuseți și adevăruri istorice și științifice cu Limba noastră, nepieritorul poem al lui Alexie Mateevici.    

Elena TAMAZLÂCARU        

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s