Biblioteca “Alba Iulia”

Siguranţa are prioritate!

La începutul lunii noiembrie Biblioteca „Alba Iulia”  a aderat la Programul Naţional „În drum spre casă”. Scopul programului este dezvoltarea rezilienței și cultivarea deprinderilor comportamentale pentru depășirea situațiilor potențial periculoase ce se pot întâmpla în diverse medii sociale.

Pe parcursul mai multor activități, copiii au aflat care sunt situațiile de risc cu care se pot confrunta atunci când merg singuri pe drum sau în locuri necunoscute.   

Jocul educaţional are la bază diverse întrebări prin intermediul cărora copiii participanţi la activităţi au fost instruiţi cum să recunoască situațiile periculoase şi să se protejeze în fața acestora.

Prin intermediul jocului copiii au luat cunoștință şi cu efectele negative ale consumului substanțelor stupefiante, alcool, tutun și droguri.  

Astfel de informații educaționale au fost discutate pe parcursul mai multor activități în cadrul cărora ei au primit o încurajare fermă de a spune  „Nu” oricărei propuneri ispititoare.

Fiecare copil are dreptul la o viață liniștită, tolerantă și o copilărie fericită!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s