Biblioteca “Alba Iulia”

Amintiri despre Ciornobîl…

De domnul Tudor Căpățână, președintele Societății Republicane „Ciornobîl”, am auzit, dar l-am cunoscut abia când a venit la o întâlnire planificată cu elevii la biblioteca noastră…

S-a întâmplat aceasta exact peste câteva zile de la catastrofa culturală din Franța – incendiul la Catedrala Notre-Dame… Când tot globul urmărea cu sufletul la gură în seara zilei de 15 spre 16 aprilie cum se împletesc și se răspândesc hulpavele flăcări, cum cade acoperișul, cum se prăbușește turnul-fleșăcu tot cu crucea creștinătății dela mare înălțime… Ne lamentam cu toții îngroziți în fața televizoarelor,iar bravii pompieri parizieni luptau eroic în iadul dezlănțuit, salvând, am aflat pe parcursul serii și al nopții, și Coroana de Spini a lui Iisus, și o mantie de mare preț a nu mai știu cărui Ludovic… Și peretele cu celebra fațada dantelată, element după care este recunoscută și identificată Catedrala Notre-Dameîn lumea întreagă.

…Atunci, la 26 aprilie 1986, când s-a întâmplat catastrofa nucleară de la Ciornobîl, nu a fost să fie ca în cazul Catedralei din Paris –transmisiune în direct la televizor, adică! Nici condițiile tehnice nu permiteau asta – era exact începutul erei Internetului –, dar nici anunțat nu a fost poporul câteva zile… Ba mai mult, în ciuda bunului-simț, la 1 Mai, la Moscova, pe Piața Roșie, a avut loc o paradă grandioasă… Și în celelalte orașe mari ale fostei URSS, și în capitalele fostelor republici… Iar lumea de la sate – care a auzit de explozia radioactivă, care nu – era toată la muncile câmpului… Iată așa au procedat și Comitetul Central al Partidului Comunist, și Sovietul Suprem – au tratat cumplitul eveniment nuclear cu tăcere și lașitate. Și dacă nu era depistată acea radiațiede un foarte înalt nivel într-un laborator științific undeva prin Norvegia sau Suedia, unul Dumnezeu știe cât aveau să mai tacă, să mai ascundă sovieticii din epoca perestroicii, ce se mai întâmpla cu toată lumea.

Domnul Tudor Căpățână povestește tânărului auditoriu de la Liceul-Internat Sportiv din capitală despre evenimentele cu consecințe tragice de atunci la Stația Atomoelectrică de la Ciornobîl, Ucraina, fizician fiind pune accente pe parametrii tehnici ai centralei nucleare,vorbește despre procesele din interiorul lor, despre reactorul nr. 4, cel care a explodat… Despre faptul ca la doar doi kilometri de centrală, în orășelul Pripeati, unde locuiau specialiștii ce lucrau la Stație, după două zile de la dezastrul radiologic copiii se mai jucau în curți, oamenii munceau fără a cunoaște că pericolul e chiar alături de ei, le râvnește sănătatea și viața… E de înțeles – radiația este inodoră, insesizabilă, în principiu– nu o poți depista decât cu aparate speciale, cu dozimetrele. Ca apoi, în 48 de ore, să fie evacuați circa 40 de mii de persoane, având dreptul a lua cu sine doar documentele și o haină, iar casele să rămână cu tot ce era în ele – inclusiv bani, jucării, obiecte de primă necesitate, bunuri… Le vorbește liceenilor și despre etapele de lichidarea consecințelor îngrozitoarei catastrofe, despre faptul că cei care au lucrat în interiorul și imediata apropiere a reactorului nr. 4, în scurt timp nu mai erau în viață… Chiar și medicii care i-au îngrijit, surorile medicale și infirmierele. Amintește de construirea uriașului sarcofag de protecție, care mai dă fisuri din când în când și din loc în loc… Despre faptul că astăzi R. Moldova este înconjurată de alte 7-8 centrale de același tip… Și, poate, de același grad de securitate.

Povestește dl Tudor Căpățână și despre experiența sa personală de participant la lichidarea consecințelor avariei, despre activitatea sa ulterioară în cadrul diferitelor comisii alături de Consiliul Societății în vederea acțiunilor suplimentare de intensificare a asistenței medicale a invalizilor participanți la lichidarea dezastrului chimic și radioactiv de la Ciornobîl și a copiilor acestora, pentru perfectarea cadrului legislativ privind drepturile cetățenilor Republicii Moldova care au avut de suferit de pe urma teribilului accident nuclear și multe alte acțiuni ce vin, peste ani, ca măsuri de reparație morală pentru cei implicați atunci în activitatea de dezactivare și lichidare a consecințelor… Despre activitatea largă în cadrul societății civile, organizarea sub egida Guvernului R. Moldova a diferitelor evenimente, activități, comemorări. Răspunde și la întrebările adresate de viitorii campioni ai sportului, de profesoare și bibliotecare… Răsfoiesc și un mic volum, „Ciornobîl… Tragedia veacului” (de Isidor Doctoreanu și Andrei Vicolaș. Chișinău, 2011), și aflu că dl Căpățână este cavaler al ordinelor Republicii Moldova: Gloria Muncii, Ordinul de Onoare, Ordinul Republicii… Că are gradul I de invaliditate, a suportat câteva operații complicate în ciuda faptului că este la anii săi un bărbat falnic și muncește cu abnegație în calitate de voluntar al Societății Republicane „Ciornobîl”… Că explozia de la Ciornobîl a schimbat diametral și crucial destinul său de savant, de doctor în științe tehnice – a plecat la datorie, la lichidarea dezastrului radiologic, având funcția de prorector la Universitatea Tehnică, pe atunci Institutul Politehnic.  Că se bucură de cele două fiice gemene, care la ora plecării sale în detașamentul de lichidatori la Ciornobîl, erau deja studente, de nepoți…

Ne-am amintit fiecare dintre adulții prezenți la întâlnirea de la Biblioteca „Alba Iulia”cu un adevărat erou al zilelor noastre de acea zi de 26 aprilie 1986… Cu recunoștință profundă imposibil de exprimat într-un mod sau altul, am ascultat și am admirat un vrednic bărbat, un om cu o soartă deosebită, care și-a sacrificat tinerețea, dar și-a câștigat sau îmblânzit destinul, și-a învins și moartea poate de mai multe ori.A salvat viața a sute și milioane de oameni. I-am ascultat explicațiile, mărturisirile și răspunsurile la întrebări mai mult cu gândul și cu ruga către Cel de Sus ca asemenea cataclisme să nu se mai repete: fie ele ecologice, fie culturale, fie sociale…Iar pentru ca ele să nu se repete trebuie exclus, printre altele, și factorul uman, începând de la indisciplina personală, și continuând cu foarte modernul (!) în prezent factor sau fenomen criminal ce e supus elementelor de terorism. Inclusiv celui politic.

Elena Tamazlâcaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s