Biblioteca “Alba Iulia”

Ion C. Inculeț – artizan al Marii Uniri de la 1918

Biblioteca „Alba Iulia” a sărbătorit la 5 aprilie recent jubileul de 135 de ani de la nașterea lui Ion C. Inculeț, mare patriot, președinte al Parlamentului Sfatul Țării, instituție care cu 86 de politicieni și patrioți-temerari au schimbat cursul istoriei României.

Ion C. Inculeț, revenit cu 40 de studenți basarabeni de la Petersburg pe plai Basarabean în toamna lui 1917 pentru a lămuri și „întări” cuceririle revoluției ruse din februarie a lui Aleksandr Kerenski, la Chișinău este înaintat ca deputat în Sfatul Țării, apoi și la postul de președinte al Parlamentului.

În perioada ianuarie – martie valul votului Unirii pornește din Soroca lui Constantin Stere, trece prin Bălți, Orhei și ajunge în județul Chișinău, iar către 27 martie, la ședința Parlamentului, este votat Actul Unirii, în Sfatul Țării cu 86 de voturi!

Astfel Basarabia, ruptă la 12 mai 1812 de la sânul Țării-mame de imperiul sângeros de la răsărit, a fost prima fiică a Țării revenită la vatra străbună! Către 1 Decembrie la Alba Iulia vor fi semnate actele de întregire a țării, după care urmează 22 de ani de înflorire economică și culturală, care situează România pe primele locuri în Europa.

Renăscută ca Pasărea Phoenix din ruinele Primului Război Mondial, când cea mai mare parte a României era doar tranșei, răni și cimitire militare, România a devenit o țară prosperă și cu ajutorul eroilor Unirii. Omul politic, matematicianul cu studii serioase la Dorpat, Estonia, și la Petrograd, Rusia, politicianul Ion Inculeț se manifestă și în calitate de ministru cu diferite portofolii și în diferite cabinete. Fapta de eroism, reunirea Basarabiei la Patria-mamă nu-i va fi iertată de politica expansionistă a Moscovei. Artizanii Unirii au fost urmăriți și lichidați, urmărite familiile lor.

Basarabeanul născut la Rezeni, ținutul Bender, Imperiul Rus, din părinții Maria și Constantin, Ion Inculeț, s-a căsătorit cu prințesa Roxana Cantacuzino, are doi fii, George și Ion. În 1940 moare în urma unui atac cerebral la 18 noiembrie, peste doi ani moare și soția sa… Un caz aparte: sicriul lui Ion Inculeț a fost deshumat pentru ca un reprezentant al URSS să recunoască acolo pe Inculeț, ba a mai fost luat și un pantof drept mărturie! Fiii, au studii în științe exacte și ei, ca și tatăl. Sunt urmăriți și evadează din România și din Europa… George se stinge de cancer, Iar Ion I. Inculeț moare la o vârstă înaintată, în Canada, în calitate de profesor universitar…

„Un destin egal cu un roman”, avea să concluzioneze profesorul de istorie Veaceslav Inculeț, nepot al marcantului patriot (bunicii au fost veri, concretizează profesorul) în alocuțiunea sa prezentată în fața elevilor de la Liceul Internat Municipal Sportiv din Chișinău, însoțiți de profesoara Nadejda Luca și bibliotecara Vera Jantuan și a câtorva reprezentanți de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri”. Un „roman” al destinului unui mare patriot care așteaptă să fie studiat, scris…

Elena TAMAZLÂCARU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s